Evenimentul "Cunoașterea culturii chineze prin Ambasada Chinei" a avut loc în România

2019/11/12

La data de 7 noiembrie 2019, Ambasada Chinei în România a organizat un eveniment de diplomație publică cu genericul „Cunoașterea culturii chineze prin Ambasada Chinei". La eveniment au participat Ambasadorul Chinei în România, dna Jiang Yu și tinerii diplomați din cadrul Ambasadei, Prof. Univ. Dr. Luminița Bălan, șefa Secției de Limba Chineză din cadrul Universității din București și director din partea română al Institutului Confucius, care recent a fost premiată de Guvernul Chinei pentru contribuția adusă la promovarea prieteniei dintre cele două țări, domnul Ioan Budura, care a fost premiat pentru contribuția specială adusă cărții din China, alături de absolvenți ai Institutului Confucius, studenți actuali, studenți și profesori ai Secției de Limba Chineză din cadrul Universității București, studenți care au absolvit universitățile din China, studenți chinezi care își fac studiile în România, un total de 200 de persoane. Plicul poștal comemorativ emis de China Post pentru a sărbători cei 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România a fost, de asemenea, prezentat pentru prima dată în cadrul evenimentului.

   

Ambasadorul Jiang a spus în discursul său că un proverb chinez străvechi zice: "Persoanele consecvente cu aceeași voință și eforturi unite sunt prieteni ai omului cu caracter nobil". Prietenia dintre poporul chinez și cel român a durat 70 de ani, asemănându-se cu Carpații care nu se tem de vânt și ploaie și se înalță pentru totdeauna și cu Marele Zid care are o întindere vastă și se transmit din generație în generație. Atât China cât și România au o istorie îndelungată și și-au format propriile caracteristici în evoluțiile lor, aceste caracteristici sunt reflectate în diverse domenii precum societatea, economia, cultura, știința și tehnologia și educația. Civilizația Chinei de 5.000 de ani și-a format propria cultură unică în ceea ce privește obiceiurile, muzica, literatura, cărțile, îmbrăcămintea și mâncarea.

Ambasadorul Jiang a menționat că pentru a sărbători cei 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre China și România, Ambasada Chinei în România a organizat anul acesta o serie de evenimente, precum concert, festivalul cu tematica "Predarea Ștafetei de Prietenie" pentru copiii și tinerii chinezi și români, concursul de realizare a unui logo consacrat acestei aniversări și a lansat pictorialul comemorativ "Să păstrăm statornic în suflet calea prieteniei, să ducem pe mai departe moștenirea memoriei culturale".

Directorul Luminița Bălan a trecut în revistă activitățile de schimb ale tinerilor studenți din China și România și a spus că evenimentele organizate de Ambasada Chinei în fiecare an, sunt cele mai așteptate activități pentru studenții care studiază limba chineză, iar prietenia cu prietenii chinezi este tot mai profundă an de an. Sper că studenții români vor înțelege istoria de 5.000 de ani a Chinei și dezvoltarea economică și socială contemporană. Tinerii studenți din ambele țări ar trebui, de asemenea, să facă schimb și să învețe unul de la celălalt, să consolideze cooperarea în diverse domenii și să continue să scrie împreună un nou capitol în relația de prietenie China-România. Petre Danci care lucrează la Huawei România și a fost student în China, și-a împărtășit sentimentele despre China din perioada studenției. Bai Yinan, reprezentantul studenților chinezi din România, a spus că tinerii studenți din ambele țări ar trebui să devină punți de legătură dintre China și România, să moștenească și să ducă mai departe prietenia tradițională dintre cele două țări.

   
   

Studenții chinezi și români au interpretat cântece și au prezentat dansuri tradiționale chinezești, iar antrenorii echipei de arte marțiale din China au prezentat mișcări de Kung Fu pentru studenți și profesori, fiind întâmpinați cu aplauze călduroase. În cadrul evenimentului, profesorii și studenții Institutului Confucius au prezentat caligrafia chineză, decupajul de hârtie și arta ceaiului, iar studenții au experimentat cultura tradițională chineză cu mare interes. Studenții români au participat activ la prepararea colțunașilor chinezești alături de doamnele din cadrul ambasadei.

   

Profesorii și studenții din partea chineză și română care au participat la eveniment au spus că cultura excelentă din China și România și prietenia celor două popoare reprezintă strânsa legătură sufletească dintre popoarele noastre, cunoașterea culturii chineze prin Ambasada Chinei, este o experiență de neuitat.

Ambasada Republicii Populare Chineze în România
http://www.chinaembassy.at